Pentru evaluarea expunerii omului la câmpul electromagnetic, măsurătoarea vizează intensitatea (puterea, amplitudinea) câmpului, ca fiind parametrul cel mai relevant. Întrucât expunerea provine din mai multe surse, ambientale şi ocupaţionale, puterea acesteia va fi o rezultantă a puterilor câmpurilor care se propagă pe mai multe direcţii. Puterea câmpului electromagnetic se masoară cu un aparat cu senzor magnetic - denumit gaussmetru (teslametru) - sau electric. Se pot executa două tipuri de măsurători, cu aparate specifice: măsurarea în bandă largă (cu aparate care detectează semnalul într-un interval mare de frecvenţe) sau măsurarea cu frecvenţă selectată.                                                                                   

Descrierea fizico-matematică a măsurătorii

Senzorul aparatului poate fi monoaxial (detectează câmpul electric/magnetic polarizat liniar pe o anumită direcţie) sau triaxial (isotropic). Folosirea corectă unui aparat monoaxial necesită trei măsurători în acelasi punct, de-a lungul a trei axe ortogonale X, Y, Z. Spre exemplu, dacă folosim un aparat care detectează componenta electrică a câmpului, paralelă cu axa sa de simetrie: Dacă E este amplitudinea câmpului electric de incidenţa, iar θ este unghiul dintre axa senzorului şi direcţia câmpului electric, semnalul detectat este proporţional cu |E|cosθ.

Amplitudinea totală a câmpului este exprimată ca  sau, în cazul câmpului magnetic, .

Câmpul are două componente principale – componenta reactivă şi cea radiativă.
Componenta reactivă se referă la energia înmagazinată în regiunea din apropierea sursei. Această regiune se gaseşte în jurul sursei, până la o distanţă de aproximativ 1/6 m - 2 m (regiunea câmpului apropiat). Măsurătorile în regiunea câmpului apropiat sunt dificile, deoarece chiar introducerea sondei pentru măsurare poate modifica substanţial câmpul (de aceea se foloseşte dozimetria computaţională sau dozimetria bazată pe “fantome” - un model anatomic reprezentând structuri ale corpului uman, de cele mai multe ori configuraţii ale capului, construite din materiale cu rezistenţă electrică apropiată de cea a ţesuturilor biologice). Componenta radiativă se gaseşte la distanţe mai mari de o lungime de undă (regiunea câmpului îndepărtat), unde unda electromagnetică poate fi descrisă ca o undă plană, raportul dintre intensitatea câmpului electric şi cea a câmpului magnetic fiind constant. Această caracteristică face suficientă măsurarea unei singure componente a câmpului. Între cele două regiuni există o zona de tranziţie, în care predomină componenta radiativă. Deoarece lungimea de undă este invers proporţională cu frecvenţa, aceste regiuni variază considerabil, de la 1 mm la 100 km, în banda de radiofrecvenţă. De exemplu, pentru frecvenţe mai mari de 300 MHz (<1 m), expunerea populaţiei are loc în regiunea câmpului îndepărtat, exceptând situaţia în care persoana se apropie la o distanţă mai mică de 1 m de sursă.

Câmpul magnetic este caracterizat de doi parametri: puterea câmpului (H), care se măsoară în A/m şi densitatea fluxului (B), care se măsoară în gauss (G) şi tesla (T). Relaţile între aceste unităţi de măsură sunt: ,   (sau 10 G=1 mT, 1 µT = 10 mG (µ = micro, m = mili; A = amper, V = volt, s = secundă, m = metru).

Densitatea fluxului reprezintă produsul dintre intensitatea câmpului electric şi cea a câmpului magnetic (puterea undei), raportat la suprafaţa prin care se propagă unda. Relaţia dintre H şi B este B = µH, unde µ este permeabilitatea magnetică a mediului.

Intensitatea câmpului electric se măsoară în V/m.

 

Condiţii generale pentru o măsurătoare corectă şi relevantă

Pentru a efectua o măsurătoare corectă şi relevantă a intensităţii câmpului electromagnetic, trebuie avute în vedere următoarele condiţii primare:
  compatibilitatea aparatului de masură cu banda de frecvenţă a surselor monitorizate; sursele care nu au frecvenţa în banda de detecţie a aparatului nu vor fi detectate;p de aceea, se recomandă alegerea unui aparat cu o bandă de detecţie cât mai mare, în funcţie şi de tipul surselor monitorizate (LF/RF).
  măsurarea pe trei direcţii ortogonale în fiecare punct, dacă aparatul are senzor unidirecţional (aparatul isotropic este preferabil);
  luarea în calcul a alterării măsuratorii de catre sondă, în regiunea câmpului apropiat; această condiţie poate fi îndeplinită doar dacă se cunoaşte frecvenţa sursei monitorizate.
  îndeplinirea altor condiţii de spaţialitate (anumite distanţe faţă de suprafeţele reflectorizante, faţă de sursa monitorizată, poziţii relative la corpul operatorului, etc.);
● repetarea măsurătorilor cu sursele din locaţie închise/deschise alternativ, inclusiv sursa monitorizată, pentru estimarea componentei câmpului sursei monitorizate, din valoarea rezultantă măsurată (izolarea sursei);

efectuarea de măsurători în zone adiacente punctului ambiental ales pentru măsurare, într-o anumită dispunere geometrică, inclusiv în condiţii de izolare a surselor, pentru obţinerea de informaţii asupra numărului de surse neobservabile şi a direcţiilor spaţiale ale acestora.

 

Atentie! 

- Sursele neidentificate/neobservabile contribuie cu radiaţie la expunerea ambientală, iar dacă aparatul detectează câmp EMF pe anumite direcţii şi în anumite puncte, nu înseamnă că a detectat toate sursele exterioare existente, deoarece unele dintre acestea pot emite cu o frecvenţă care nu se află în banda de detecţie a aparatului. Chiar şi o sursă din locaţie, vizibilă, dar căreia nu i se cunoaşte frecvenţa de emisie, poate să nu fie detectată de aparat.

- Expunerea ambientală nu trebuie neglijată, la fel efectul cumulat al expunerii la mai multe surse simultan. Aceste expuneri pot fi evaluate doar în condiţiile unei măsurători profesioniste şi o interpretare adecvată a datelor măsurătorii. Din păcate, majoritatea măsurătorilor (inclusiv de către firme care prestează aceste servicii) sunt simpliste, în sensul că se fac doar pentru proximitatea surselor din locaţie, luate individual. Însă simpla măsurătoare a unei surse şi raportarea valorii măsurate la limita maximă admisă nu are nicio relevanţă pentru efectul cumulat al expunerii la mai multe surse (o sursă poate avea parametrii radiaţiei în limitele admise, dar parametrii expunerii simultane la toate sursele din zonă să depăşească limitele admise).  

 

 

 

Interpretare adecvată

Cumpără un aparat | Închiriază un aparat

 

index »